Fenomen periculos apărut în Italia în timpul pandemiei. Semnalul de alarmă tras de specialiști

Italia a produs cu 10 la sută mai puține deșeuri în timpul lunilor de izolare, ceea ce înseamnă o scădere cu aproximativ o jumătate de milion de tone la oraşe.

Photo by Lorenzo Pacifico on Pexels.com

Dar, odată cu pandemia, oamenii au aruncat multe măşti sanitare şi a crescut cantitatea de deşeuri din plastic. Dacă nu sunt reciclate, acestea ajung, în cele din urmă, în mările şi oceanele lumii.

În Piaţa San Pietro, la Vatican, pe străzile Romei şi chiar pe plaje au apărut gunoaiele specifice acestor vremuri.

Valeria Fritteloni, Institutul Italian pentru cercetări de mediu: “Am studiat 69 de modele de mănuşi şi peste 30 de modele de măşti, foarte diferite. Am făcut o estimare şi am descoperit că, la sfârşitul anului, această producţie va genera o cantitate suplimentară de 300.000 de tone de deşeuri, doar considerând măştile şi mănuşile.”

Aşadar, pandemia mai are o consecinţă periculoasă. A zădărnicit eforturile făcute pentru a se renunţa la ambalaje din plastic de unică folosinţă.

Citește mai multe aici