Organul de propagandă al Moscovei o promovează pe Gabriela Firea președinte al PSD

Publicația Sputnik, organ neoficial de presă al puterii din Rusia, o laudă pe Gabriela Firea pentru poziția acesteia față de moțiunea de cenzură a PSD și vede într-o cheie specifică ascensiunea politică a prim-vicepreședintelui PSD.

Sursa: Facebook

Sub titlul ”Gabi Firea trezește PSD după șocul Moțiunii – preia inițiativa bătăliei cu Guvernul!”, articolul publicației rusești Sputnik arată că Primarul Capitalei este singurul lider din PSD care a preluat inițiativa luptei cu Puterea ”acolo unde «bărbații politici» s-au încurcat”.

Mai mult, organul de propagandă al Moscovei sugerează faptul că Gabriela Firea ar fi un potențial președinte al PSD. În acest sens, Sputnik arată că, după eșecul de la moțiune, ”președintele, secretarul general și liderii grupurilor parlamentare ai unui partid normal și-ar fi prezentat demisia de onoare”.

Practic, publicația rusească afirmă indirect că singurul lider legitim să conducă PSD este Gabriela Firea, Primarul Capitalei ocupând în prezent și funcția de prim-vicepreședinte al partidului.

De menționat că această pledoarie a publicației rusești pentru moțiunea de cenzură a PSD are drept consecință o vulnerabilizare a României, nefiind, de altfel, prima dată când acțiunile PSD sunt apreciate ca fiind pro-ruse și anti-europene. În același timp arată cât de periculoasă ar fi fost, din punct de vedere al politicii externe a României, o răsturnare a guvernului.

Sputnik l-a luat în vizor pe Marcel Ciolacu

Nu este prima dată când Sputnik îl ”înțeapă” pe liderul social-democraților, Marcel Ciolacu. Imediat după Congresul PSD, publicația rusească l-a numit pe președintele PSD ”ticălos”, ”trădător” și ”semiagramat”. Oficiosul rus l-a taxat în felul acesta pentru faptul că a renunțat la congresul partidului la tema Justiției.