Planuri mari pentru litoral: drum expres sau autostradă între Constanța și stațiunile din sud, plus dublarea suprafeței plajelor

Guvernul pare să mizeze pe o revitalizare puternică a turismului pe litoral, care s-a dovedit suprasolicitat în condiții de pandemie și care are de suferit din cauza infrastructurii învechite. Autoritățile promit dublarea plajelor, dar și o autostradă sau măcar un drum expres între Constanța și sudul litoralului, vechiul drum național fiind deja de mai mulți ani un coșmar din cauza aglomerației. 

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, la Eforie, că Guvernul a prevăzut realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui drum expres sau chiar autostradă care să permită fluidizarea circulaţiei rutiere între municipiul Constanţa şi staţiunile din sudul litoralului.

Declaraţia a venit ca răspuns la întrebarea unui ziarist cu privire la ce măsuri se vor lua astfel încât pe drumul ce leagă Eforie Nord de Eforie Sud circulaţia rutieră să nu mai fie aglomerată, mai ales în weekend-urile din sezonul estival.

”Am prevăzut realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcţia fie a unui drum expres, fie a unui drum pentru a fi pe autostradă, care să nu treacă prin localităţi şi care să aibă legături cu toate staţiunile dintre Constanţa şi graniţa de sud a României. Se va realiza acest proiect, e clar că necesitatea acestui drum expres sau chiar autostradă, care să permită deplasarea rapidă între staţiuni, este un proiect necesar, care va fi realizat”, a declarat prim-ministrul, citat de Agerpres.

Citește știrea integrală aici