Program de granturi de 1 miliard de euro pentru hoteluri, restaurante, alte companii mici

Guvernul a discutat în ședința de joi seară programul de granturi cu o valoare totală de un miliard de euro pregătit pentru a stimula repornirea Economiei.

Photo by Thorsten technoman on Pexels.com

Fondurile vor fi nerambursabile și se vor acorda celor care au afaceri în industria HoReCa, altor companii mici și celor care lucrează ca persoane fizice autorizate (PFA).

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat joi seară că se are în vedere ”repornirea activităților economice în domenii unde au existat restricții ca urmare a măsurilor de protecție sanitară pe perioada stării de urgență sau de alertă”.

Despre programul de un miliard de euro a explicat că este ”împărțit în trei mari categorii de beneficiari. Este vorba despre 100 de milioane de euro pentru micro-granturi în valoare de 2.000 de euro, pentru SRL-uri fără salariați, pentru PFA-uri, dar și ONG-uri în domeniul cultural artistic și cinema, precum și cabinetelor medicale individuale implicate în tratarea pacienților COVID”, a declarat Ionel Dancă după ședința guvernului.

Sursa: europafm.ro